Actualitate
O mașină a doborât un stâlp la Suceava
O mașină s-a izbit într-un stâlp, iar după impact l-a pus la pământ.
De Andrei Munteanu

O femeie în vârstă de 45 de ani a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs pe Calea Unirii, în zona Grupului Școlar. Mașina în care se aflau două persoane a fost scăpată de sub control și s-a izbit violent de un stâlp aflat pe marginea șoselei.
În urma impactului, stâlpul s-a rupt și a căzut peste autoturism. Potrivit salvatorilor ajunși de urgență la fața locului, una dintre victime, o femeie de 45 de ani, a fost rănită și transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Cea de-a doua persoană aflată în mașină nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
La fața locului au intervenit și polițiștii criminaliști, care au efectuat măsurători pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. Polițiștii rutieri au dirijat traficul, ambele benzi de coborâre fiind blocate în urma incidentului.
Cercetările continuă pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul.

